vineri, 25 iulie 2014

Ascunde imperfecțiunile cu ajutorul machiajului

In Grecia antica exista un anumit tipar al frumusetii, de care, din nefericire, unii dintre noi tin cont si in ziua de astazi.

 Ascunde imperfecțiunile cu ajutorul machiajului Daca insa toti ne-am incadra in aceste tipare, nu ar fi mari diferente intre noi, fapt pentru care eu consider ca, pentru a-ti pastra expresivitatea, nu trebuie sa corectezi decat defectele pielii (pete, acnee, urme ale acesteia, etc.) sau defecte foarte mari ale trasaturilor. In acest articol as vrea sa vorbim insa, doar despre mascarea defectelor pielii.

Este important sa stii ca poti corecta culoarea, dar nu si relieful. Intotdeauna anumite defecte se vor vedea de la distante foarte mici.
Cosurile si petele pot fi mascate daca aplici intai un produs corector, doar pe zona respectiva, apoi fondul de ten potrivit pielii tale si la final, pudra.
In cazul cuperozei lucrurile se complica putin. Desi acoperirea se face la fel ca si in celelalte cazuri – cu ajutorul unui produs corector – in acest caz trebuie sa avem grija ca fondul de ten, fardul de obraz si pudra, sa fie pe baza de galben, bej si maro; in niciun caz roz – acesta doar va accentua roseata. De asemenea, evita rujurile in nuante aprinse de bordeaux, rosu, portocaliu, trandafiriu sau corai.
Pentru acoperirea cearcanelor, iti sugerez sa inlocuiesti corectorul tau obisnuit cu unul special pentru aceasta zona (anticearcan), deoarece pielea din jurul ochilor este foarte sensibila in comparatie cu restul fetei.

 Ascunde imperfecțiunile cu ajutorul machiajului Sfaturi:
• Produsele corectoare trebuie sa aiba aceasi culoarea cu cea a fondului de ten – nici mai inchisa, nici mai deschisa.
• Alege un corector cu putere mare de acoperire si aplica-l uniform, astfel incat sa nu se vada nici o diferenta intre zona corectata si cele pe care ai aplicat doar fond de ten.
• In ceea ce priveste ridurile, acestea nu pot fi acoperite, dar pot fi estompate. Evita pudra – le va scoate mai mult in evidenta, in loc sa te ajute.

Oana Isac, make-up artist - 0726 241 480
http://www.remedio.ro/n50/frumusete-c300/ascunde_imperfec_539_iunile_cu_ajutorul_machiajului-s501.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu